Sari la conținut

Cheltuieli financiare

Cheltuieli cu dobânzile

Cheltuieli cu dobânzile reprezintă dobânda calculată aferentă perioadei raportată pe care compania trebuie sa o plătească finanțatorilor:

  • Bănci
  • IFN-uri (societăți de leasing)
  • Acționarilor pentru împrumuturile acordate firmei
  • altor creditori financiari
Cheltuieli din diferențe de curs valutar (FX)

Cheltuieli din diferențe de curs valutar (FX) cuprinde cheltuielile companiei ocazionate de evoluția nefavorabilă a cursului de schimb RON / Alte valute, în funcție de relațiile de finanțare, comerciale sau de investiții ale companiei.

De reținut că in funcție de expunerea companiei pe aceste relații, compania poate să înregistreze Cheltuieli din diferențe de curs valutar (FX) dacă RON scade în raport cu Alte valute sau dacă RON crește in raport cu Alte valute

Un alt aspect important îl reprezintă identificarea ieșirilor de numerar asociate ce sunt generate de Cheltuielile din diferențe de curs valutar (FX).

Cheltuieli cu reduceri (discounturi) financiare acordate clienților

Cheltuieli cu reduceri (discounturi) financiare acordate clienților reprezintă reducerile de preț acordate de companie clienților în scop de finanțare, adică pentru a încasa banii mai repede.

Aceste discounturi trebuie identificate distinct pe facturile fiscale pentru a putea fi înregistrate în contabilitatea companiei.

Pierderi din creanțe legate de participații

Pierderi din creanțe legate de participații reprezintă cheltuielile financiare legate de constituirea, managementul sau încasarea Creanțelor pe termen lung (imobilizate)

Cheltuieli privind investițiile financiare cedate

Cheltuieli privind investițiile financiare cedate reprezintă cheltuielile ocazionate de cedarea (vânzarea sau anularea) Investiților financiare pe termen lung.

Alte cheltuieli financiare

Alte cheltuieli financiare cuprinde orice alte tipuri de cheltuieli financiare ce nu pot fi încadrate in categoriile de Cheltuieli financiare descrise anterior.

De ce sunt importante Cheltuielile financiare ?

Cheltuielile financiare sunt compuse în majoritatea cazurilor din următoarele categorii:

  • Cheltuieli cu dobânzile
    • este important de înțeles daca activitatea companiei generează suficient de mult profit pentru a le acoperi. În general, dobânzile reprezintă o categorie de cheltuieli a cărei plată nu suportă amânare.
  • Cheltuieli din diferențe de curs valutar (FX) – este important de înțeles:
    • care au fost cauzele acestor cheltuieli pentru a lua măsuri astfel încât să fie evitate pe viitor
    • dacă aceste cheltuieli au cauzat și ieșiri de numerar sau este de așteptat ca pe viitor să genereze ieșiri de numerar.
  • Cheltuieli cu reduceri (discounturi) acordate clienților
    • este important ca în procesul de stabilire a politicii de preț managementul să cunoască și acest element de cost.

Prezentare Cheltuieli financiare cu Finlight

Section titled “Prezentare Cheltuieli financiare cu Finlight”
Captură din platforma Finlight.

modul de prezentare poate varia in funcție de pachetul achiziționat